ANUNȚ DE INTERES REFERITOR LA ÎNTABULĂRI!

Prin prezenta, avem plăcerea de a vă informa că în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate de UAT pentru sectoare cadastrale, conform prevederilor Ordinului ANCPI 819/2016, începând cu anul curent, în scurt timp, vor fi demarate, la nivelul UAT Zădăreni, lucrări de întabulare a terenurilor extravilane din fondurile bugetului de stat.
În această ordine de idei, având în vedere că terenul proprietatea dvs., în speță, terenul evidențiat în parcelele arabile A467, A470, A473, A474, A477, A482, A496, A508, ( conform evidențelor compartimentelor agricol şi impozite și taxe ) se află în sectorul supus întabulărilor, prin prezenta vă rugăm a depune începând data de 19.03.2018 intre orele 9:00-15:00 la biroul agricol, din cadrul Primăriei comunei Zădăreni, următoarele documente: 
– Copia simplă a Titlului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare în copie legalizată, după caz 
– Acte de stare civilă a proprietarilor înscriși în titlu de proprietate ( carte de identitate, buletin de identitate, în copie )

În cazul în care proprietarii înscriși în titlul de proprietate sunt decedați se vor depune următoarele acte:
– Certificatul de deces în copie simplă
– Certificat moștenitor, orice acte notariale care atestă proprietatea, în copie legalizată
– Copii acte identitate ale persoanelor înscrise în certificat de moștenitor
Dacă succesiunea nu a fost dezbătută, alături de certificatul de deces se vor depune acte de stare civilă 
( certificat de naștere, act identitate, certificat căsătorie, etc. ) din care să rezulte calitatea persoanei îndreptățite a beneficia/depune/ridica documentele finale privind intabularea terenului, în speță, cartea funciară.

Președintele 
Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Zădăreni
PRIMAR
PETRI DOINA

Secretarul 
Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Zădăreni
SECRETAR
CORBEI EMANUEL-PETRU

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support

Continuarea navigării reprezintă acceptarea cookies DETALII

Implicit, site-ul acceptă "cookies", acestea fișiere fiind vitale pentru afișarea optimă a conținutului. Totuși, avem obligația legală, conform normelor prevăzute în legislația EU să vă oferim posibilitatea de a opta dacă veți folosi acestă tehnologie sau nu. Continuarea navigării, sau apăsarea butonului "Acceptă" reprezintă acceptul Dvs. tacit sau, după caz, explicit, pentru folosirea cookie-urilor.

Închide